Lecţii de toamnă

E anotimpul meu în care-mi învăţ nepăsarea şi-n care voi da frâu liber unor regrete. Regretelor voastre, a tuturor, că n-aţi ştiut să păstraţi sau mi-aţi lăsat semne vineţii de neşters în conştiinţă. Vă veţi plânge actele ireversibile, iar eu îmi voi categorisi culorile preferate... Să fie lila mort, cărămidă veche, auriu înnegrit, roşu bătrân, galben putrezit şi-o sumedenie de alte nuanţe bolnave ce vor fi înscrise în lista-mi de preferinţe. Am început printr-o mărturisire reciprocă, câteva scuze şi un început de drum pe care-l vor continua: două persoane rivale, dar care împărtăşesc o prietenie de-o potrivă. Am continuat prin relevarea unor cuvinte urâte, ce mi-au provocat o bucurie cruntă. Am terminat. Dar de data asta nu o mai luăm de la capăt pentru că acel fir de aţă nu mai există. Poate doreşte careva să asiste probelor de sinceritate? Chiar dacă voi continuaţi când eu încep? Toamna asta începem şi terminăm... Ce-om avea sau ce nu am avut niciodata, sau ceva ce se va pierde pentru totdeauna. Pentru că e anotimpul meu, e viaţa mea, e cum vreau eu... E pentru că vreau eu.