duminică, 15 august 2010

butterfly caught

acestea s-au întâmplat pe parcurusul a doar 4 zile. fără să punem ziua de astăzi. poate pentru tine, că eu mi-am trăit-o până la ultimul suflu.
since we last spoke. you translate the music.

rewind me. stop. then play.

12:01... we will be ok. cu galben și zăpadă. si ce vrea să însemne acest we? pentru că nu-mi amintesc ultima mea replică. iar mi-am bătut joc de rolul meu, mi-am uitat cuvintele și am impresionat, evident negativ, publicul. ah, era vorba de nevralgie. eu și durerea mea. de cap.
you're not the first to dream this, little girl

un deux trois. vive la reine. un deux trois vive le roi. un deux trois. le trois, l'ultime.
10:14... dar de ce să începem cu aceste coordonate temporale? nu m-am odihnit și nici nu mă voi putea odihni până la momentul acela. nu ne trebuie ceas, nu ne trebuie ceas la inimă. nu avem nevoie de mecanică. nu avem nevoie de mecanica inimii. dimineţile nu sunt întotdeauna însoţite de un ticăit perpetuu, de respiraţii pe piele 4hidroxi3metoxibenzaldehidată, de întinderi şi răsuciri în alte braţe şi de promisiuni. de fotoni timizi care îţi aleargă spre epiderma arămie. nici de cafea. de fapt da, de alcaloizi va fi mereu, uneori de săruturi ibuprofenate, de atingeri barbiturate şi de emoţii chimice. pentru că receptura e-un univers. iar opusul meu se pastrează într-un dulăpior, e ţinut sub cheie, e ascuns. e un stupefiant.

Alexandrina - 1 2 3
Royksopp - Forever
The Organ - Brother

2:12... îmi ţin respiraţia şi aştept. nu e nimic prevăzător în imaginile astea. cum se poate termina bine, se poate termina şi cu urme de ochi înroșiți de plâns și durere. sleep don't weep. desenează un zâmbet cu buzele tale şi imaginează-ţi. respiră adânc, plângi şi tu ca el, cu lacrimi rostogolinde spre nicăieri. spre întuneric. și evident, lacrimi rostogolite spre mulțumiri A.A.
'What if I were smiling and running into your arms? Would you see then what I see now?'
leave me out with the waste, this is not what i do. it's a small crime and i've got no excuse.
hold your breath and count to ten, fall apart and... start again.

Damien Rice - Sleep don't weep/ 9 crimes
Placebo - English summer rain

23:36... crezi că într-un pahar de 300ml mai încap vreo 50? crezi că putem insista? crezi că ne putem opri opresiunii? crezi că? de fapt... crezi?
tu unde crezi ca merg stelele care au căzut de pe cer? eu nu cred nimic, pentru că nu am cunoştinţe despre aberațiile tale.

pe timp de zi... soare, apă, mentol şi vom transcrie şi alte monografii. cum ar fi dacă ne-ar răpi cineva? chiar dacă suntem numai două, tot o răpire a Sabinelor ar fi. pe tine deja te-a răpit, te-a pus acolo, pentru o perioadă nedeterminată de timp, te-a implicat în raza cercului (de prieteni, că geometria am uitat-o de mult, amândouă) şi ţi-a dat un săculeţ de fericire. din care ai strecurat câteva granule şi mi le-ai pus în palmă. sunt sferice, chiar dacă aparţin geometriei, sunt alunecoase. dar le voi tritura, pulveriza şi incorpora într-o masă de vaselină albă. aur negru. black and gold. iar toate astea sunt pentru că am o mare de calm când mă gândesc la voi. amândouă. şi-abia aştept să te cunosc, iar pe tine să te recunosc.
şi-mi pare rău că facem schimb de particule, pentru că ale mele nu strălucesc ca ale tale. dar vei vedea că vor fi și ale mele, the sparks.

Sam Sparro - Black and Gold
Coldplay - Sparks

your girl, linen and curls
lips parting.

Travka - Lumini
Tricky - The Love Cats
The Decembrists - Summersong

14:08... credeam că îmi plac cuvintele scrise, dar cuvintele auzite sunt 10000...n...x cuvinte scrise. și vreau să te aud, să mă auzi... să ne auzim. mai des. și să ne vedem. pentru că atunci când nu e suficient, nu pot să mă satur.
să-mi amintesc despre discuțiile de la început, să blushăm puțin conversația, să ne dăm seama că vom fi, chiar dacă totul a pornit cum nimeni nu se aștepta. mâine va fi una din zilele în care îmi voi aminti și voi zâmbi păstrându-ți în memorie zâmbetul șăgalnic de atunci.

Alanis Morissette - Not As We

dimineața... a fost incertă. nu-mi amintesc absolut nimic. dar la începutul dimineții văzusem doar 10 stele care aveau anunț în ziar la rubrica de decese, iar eu învățasem să număr până la 10 fără să fiu ținută de mână. în trifoi, cu trei foi. care mie îmi poartă doare sâmbetele și ghinioanele. de ce nu alegem altă poveste? mie nu-mi place hansel și gretel, chiar dacă erau şi particule care străluceau sub lună. că sunt xenofobă.
you probably forget to remember me.

Ramona Falls - Clover
Stereophincs - Lady Luck

vineri. 13. the rest of my life i'll take these these chances. i'm trying to make it better baby. time goes by so very fast.
continuând capitolul de noroc şi ghinion, a fost o vineri treisprezeciană (și da, deja exagerez cu adjectivele). dimineața a fost în grabă, sprijinită pe umeri de ajutor, de completări și retușuri. de o mică întârziere, de frica aceea iminentă că nu termin. dar nu-i vorba de unșpe, ci de terțe persoane care te poartă pe valuri de răcoare, nu de sufocare. și te fac atât de dragă, încât îi ajuți pe alții. will you be my person?

pentru că uneori trebuie sa o faci [hardcore] pe mimoza. pentru că e greu, pentru că e şi chin fizic, nu doar intelectual, pentru că-uri prea multe, pe care nu le mai pot aminti pe toate, deoarece nu le cunosc. mai este timp, mai este o viaţă întreagă la dispoziţie.
o zi mai târziu avea să-mi spună că nu se știe de unde sare iepurele (cu ceasornic), iar Alice va fi în cădere. să vezi ce-o să se lovească fata asta. de pe frecvențe, de pe sentimente distruse nu sare. dar țopăie prin receptură. cine nu are bătrâni, să își cumpere.
moment feeric, ia: el, ea, laborator, alb, eter, alcool mentolat, cloroform și mai vedem. mai este timp, mai este o viaţă întreagă la dispoziţie.

acum îmi dau seama că particulele pe care le dau eu la schimb sunt de iod. sublim(are), difuziune. negru-violaceu strălucitor. relaxați-vă, până la categoria de metale prețioase mai avem și apa regală e plecată în excursiile în care își lasă sentimentele împachetate în hârtie de pergament și așezate tacticos în cutia de lemn de abanos, ascunsă într-o cameră de la ultimul etaj. și platina rămâne inertă.

Royksopp - What else is there?

joi. 12. povestirile alchimice nu ar fi atat de interesante. pentru că-s anorganice. dar cele organice sunt senzaționale. pentru că e vorba de adrenalină, viteză, curgere turbulentă a sângelui prin vene. viteză. și dacă nu știu să aproximez încă, ce s-ar putea întampla? înafară de o tragedie? plăcerea, privilegiul este al meu.
și ieri a fost o minciună.

Viteza sângelui meu? 120km/h, serpentine. *later edit 150.

I Blame Coco - Caesar feat Robyn
Angus & Julia Stone - Yellow Brick Road
ș.a.m.d. de drum, de mașină.

miercuri. 11. 22 de ani. 22 de ani. 22 de ani. 22 de ani.
22 de ani. 22 de ani.
22 de ani. 22 de ani.
22 de ani. 22 de ani.
22 de ani. 22 de ani.
22 de ani. 22 de ani.
22 de ani. 22 de ani.
acesta e un motiv pentru care luna curentă e foarte importantă. ne mai povestești basmul despre voi anuștiucâtaoară? sau celelalte basme pe care eu nu le voi fi trăit niciodată? pentru că sunt prea indiferentă, pentru că nu am învăţat nimic pentru testul acela.

Anouk - Nobody's Wife

it's unfortunate that when we feel a storm...

Massive Attack - Paradise Circus

miercuri, 11 august 2010

as time goes by

ziua de ieri îi începuse cu gene de lumină care se împingeau ca la metroul moscovit prin draperia grea de dreptunghiuri cu șapte laturi și cârlionți. cel puțin asta vedeam printre genele mele, la o oră prea târzie, pardon... prea matinală pentru puținele minute de somn. oare despre ce era vorba? despre zbor, despre zbucium, despre tine, despre mâini care se țin de degete, despre. Ea.

câteva ore mai târziu analiza alte dreptunghiuri, iar pe fiecare dreptunghi își scria câte un defect. unele dreptunghiuri le păstrează, în eventualitatea că schimbarea ar face-o puțin mai, nu urâtă, inestetică. asta ca să ocolim alți termeni. ședea turcește, cu bărbia în palma stângă. cafeaua era uitată, nebăută și rece. exact cum e și. Ea.

90 de grame pe metru pătrat. tu știi cât de bine se scrie? chiar și cu instrumentele alea prețioase cu steluțe albe la vedere. asta doar pentru că îi plac cerurile, celuloza, cerneala.

povestiri alchimice. ceva dungi orizontale roz, albe si bleo, o țesătură verticală din bumbac, piele albă perforată artistic, satin gri și capsele care îi închid haina cu care se protejează de intemperii. o așteptau cu un mojar imens de pastă de vise, moale, care fremăta și la cea mai mică mișcare a pistilului. imaginează-ți langoarea mea și apoi gândește-te la altele. 45 de cutii. și nu de mandarine. acolo cu toții o iubesc, își exprimă scuzele că încă nu și-au atins mâinile pentru a se cunoaște mai bine. nume, priviri, încântări. apoi o viitoare Venus, fără brațe, stând artistic pe scări între folium, fructus sine semine, fructus, herba și alte părți care au substanțe ce vindecă. o chimie care vindecă. dar unde e cealaltă care rănește?

marți, 10 august 2010

mais avant de dormir

înainte de a-ți pune la orizontală visele trebuie să.

mi-am dat seama ca există un castel de nisip pe care îl construiesc din timp în timp. și apoi le voi povesti despre flux, ploaie și alte heart-breaking nenorociri. numai ce mi-am încheiat socoteala cu fiul cuvintelor și va fi un fapt măreț dacă mă voi păstra în viață. și nu-mi miroase a camfor, ci a o hidrocarbură clorurată cu formula chimică CHCl3. dar încep castelul de nisip. le vent nous portera? pe naiba.

și cred că mi-era dor de acest înainte. și nu o să îmi mai fie.

duminică, 31 ianuarie 2010

reboot

o nostalgie, două nostalgii. mai multe nostalgii.
nici nu mi le mai amintesc pentru că a trecut prea mult timp din momentul în care am uitat că pot să simt. și pentru că sunt multe luni, zile, ore, secunde... la mijloc, am decis să iau o literă (evident, la întâmplare), chiar cea care e a 23-a pe portativ. nu era vorba de muzică, dar eu așa vreau să cred. literei i-am adăugat un 2, cu funcția SUPERscript. ca să fie dublată, ca să recuperez timpul omis în timpul documentării științifice.

30 noiembrie, 20 decembrie anul trecut. artificii, rame negre, ecusoane cu pseudonime, ceaiuri, portocale îmbibate în vin și multe ore în care mi-am zgâriat tegumentul coatelor pe blatul acela de lemn.
dar...
1 ianuarie. trinitrotoluen ravasitor.
poate că de aici începe, poate că reiau, poate că. vedem

joi, 20 noiembrie 2008

Nu prea încântată de cunoştinţa pe care am făcut-o cu ... Mine

Sunt tulburată şi cel mai probabil nu e de la cafeaua care mi se îmbibă în fiecare celulă somatică. Oare eu pot muri? Pot să mă sfârşesc, să închei cu o scenă de final? Fiecare fiinţă căreia mă destăinui îmi spune că mi se va întâmpla curând nenorocirea, ca şi cum ei ar fi care-mi decid mie numărul secundelor pe care le respir. Trebuie să mă feresc de inevitabil. Dar când sunt tulburată totul în jurul meu se-mpresoară cu cioburi de vag, care îmi străpung mintea lăsând ororile să mi se scurgă printre degetele conştiinţei. Mă regăsesc deseori uitând momentul ce mi-a trecut prin faţa vieţii, încercând să mă privesc pe mine de altundeva, de sus, să văd ce am făcut. Mă pierd, am un nod în gât, palmele îmi transpiră, iar sângele îmi curge printr-o venă independentă de voinţa mea, lăsându-mă fără de mine.
Cred că de fapt eram îndrăgostită de Idee, nu de persoană, de o plăsmuire a imaginaţiei mele bolnave de prea mult timp de guturai. Nu mai înţeleg nici eu, iar întrebarea „Ce e cu tine?” parcă nu îmi mai e adresată mie, pentru că acum sunt persoana care s-a lepădat de sine. Am căzut în desuetudine. Şi sunt contrariată de însele trăirile mele şi de tot ceea ce pot să-mi spun mie, în dialogul cu sinele. Mereu vorbesc cu mine, dar acum ma cert şi zbier pentru că nu mă mai înţeleg. Nu mă mai înteleg cu fiinţa aceea imposibilă care sălăsluieşte în mine, iar pe mine nu mă mai înţeleg. Îmi pun la nesfârşit o întrebare, o scriu cu diacritice în palma dreaptă, apoi pe tavan. Pe frunţile tuturor pe care îi văd în jur. Sunt o scriitoare. Şi-apoi încep să îmi amintesc cum m-aş fi putut hotărî dinainte să clachez. Şi de dimineaţa spânzurată de-un zâmbet, cu un suflet bej, pătat de vanilie. Cu greşeala pe care trebuia să o fac la anatomia feţei, dar pe care oricum nu aş fi putut niciodată să o fac din cauza unui „pentru că” ce nu îşi are justificare. Mi-e inima în gât de silă de mine şi de cât de repede m-aş putea răzgândi.
Îmi repet iar întrebarea şi o iau de la capăt cu dimineaţa spânzurată.
Ce te face să crezi că sunt prolixă numai pentru tine? Crezi că eu înţeleg vreodată o boaba din toate cele pe care le scriu, dacă le citesc 19 zile mai târziu? Mereu mă chinui să-mi dau seama dacă e vorba despre sufletul meu radiografiat de litere.
Ştiu că stateam pe scările unei clădiri, mă strecuram printre oameni de la stânga la dreapta, îmi era frig şi eram înspăimântată de o idee pentru că vedeam o figură aparent cunoscută, pe care nu mi-o doream în ipostaza în care părea a fi. Nu e vorba de un fapt, ci de persoană în sine. Dar îmi infirmam aparenta cunoştinţă a persoanei pentru că îmi dădeam seama că m-aş opri, că nu aş mai respira, că aş muri pentru Ideea de care eram.

Îndrăgostită. Nu mi-am dat seama până în momentul în care... Gânduri de rang secund.

luni, 27 octombrie 2008

vara

Ne prelingeam tu toţii oboseala şi împlinirea pe parchetul vechi şi înnegrit la îmbinări, fără de strălucire şi luciu de viaţă. Ne odihneam trupurile îmbibate în apă şi ne loveam oasele fragile de lemnele ce zăceau în nefiinţă sub nefericirile noastre. [Şi-ţi imaginezi pictând cu acuarele pe diluviul amintirilor mele că nu puteam ajunge unde suntem acum. Nicăieri. Între mine şi tine şi noi.]
Pe centimetrii pătraţi care ne despărţeau trupurile imperfecte şi deloc invincibile, îmi întindeam timpanele ca să-ţi aud respiraţia sacadată, parcă imitând o suită. Pelicule de aer îmi îmbrăţişau pielea aşteptândă şi mă forţau să mă apropii, sfioasă, de sursa de respiraţie. Mi-era teamă să nu consum aerul pe care îl măsurasem şi împărţisem cu prea multă precizie ca să ne asigurăm că păstrăm… Decenţa. Dar cu toate măsurile preventive de a nu ne îmbolnăvi din cauza unor insuficienţe [respiratorii], am trecut graniţa şi ţi-am invadat atmosfera. Tu, semiconştient, ca totdeauna, eu orbită şi îngheţată. Te-aş culpabiliza, te-aş împovăra cu vina de a împărţi, de a aduna şi de a ne juca de-a o matematică deşartă, cu probleme care acum aşteaptă să fie rezolvate. Dar tu pretinzi că nu ai cunoştinţele necesare pentru găsirea soluţiei şi nu eşti capabil să găseşti măcar o nouă teoremă.
Suntem nepricepuţi, dar nu vom reuşi niciodată pentru că avem în posesie trac şi-un calculator care calculează greşit. Dar ştim să respirăm şi să ne atingem mădularele doar atunci când ne este frig şi frică. Ştim să ne oftăm nemulţumirile doar în somn, să respirăm greu şi să ne ţinem respiraţia ca să ne îndepărtăm cât mai mult unul de altul. Deci cum respirai?
Când ai nevoie de ajutor, consideră-mă persoana ta.

in doi

În ordine cronologica.

S: imi place ideea postulata de tine si se aplica si in cazul meu
T: sunt in punctul ala in care imi vine sa urlu si sa il omor
T: pesimismul e o trasatura fundamentala a gandirii mele, iar ceea ce spui tu imi confirma multe lucruri in planul meu erotic
T: deci suntem cumva complementare
S: exact!
S: nu stiu cum e tanarul tau,dar al meu e depresiv si nu vrea sa comunice pe motiv ca "azi nu am chef de dragoste. imi pare rau"
S: in momentul ala si mie imi venea sa-l strang de gat. tot de dor
T: tanarul meu e tanar si la propriu si la figurat, e un geniu [matematic] neinteles, s-a jucat si cu mine [ii place mult sa se joace] si nu stie sa se indragosteasca pe motiv ca la fete nu are trac.
S: mi-a placut prezentarea
T: scurt si cuprinzator. eu in schimb, cred ca sunt ca tanatul tau. nu chiar depresiva, dar ma ascund in cochilia mea si uit pentru cel putin 24h de dragoste.
S: tanarul meu e mereu singur, agitat, nu vrea, nu simte,
S: si eu sunt mica
T: diferenta dintre mine si tanarul meu e de aproape de o rigla de 30 de cm
T: totul e relativ si iar imi amintesc de Einstein si de tipurile de inteligenta
T: tanarul meu are o inteligenta preponderent orientata spre stiinta
T: ii lipseste cu desavarsire inteligenta afectiva
S: EXACT!
S: vrei sa facem un club?
T: al ratatelor care iubesc oameni cu handicapuri?
S: da…
T: eu am senzatia de "degeaba"
S: mie imi spui?
S: dar nu mi vine sa las
S: sa dau drumul
S: cum va fi fara?
T: mai sanatos pentru mintile noastre?
S: da, dar si mai saraca ptr inimile noastre
T: de vreo doua zile am o durere imposibila in clavicula stanga, iar o prietena imi spune ca inima mea s-a mutat in clavicula
T: ma simt reumatica
T: si mi s-a zis ca am tabieturi
T: ceea ce ma face mult prea batrana pentru tanarul meu
T: cred ca asta e adevarata ruptura
S: la mine e invers.el are tabieturi si eu sunt prea copila
T: nici nu stiu ce sa fac. sa ma bucur ca nu sunt singura care se afla intr-o situatie de puzzle de mii de piese gresit?
S: simte te relaxata
T: se poate chiar si mai rau
S: exact
S: eu cred ca il las pe tanar sa imbatraneasca.


Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura. (Ana Blandiana)

Apres moi le deluge: ah
Apres moi le deluge: sunt in extaz
Apres moi le deluge: ma doare si mai tare clavicula
Apres moi le deluge: imi palpita!
Evalbastru: inima ta a urcat in clavicula. si se modeleaza, osos, dupa ea.
Apres moi le deluge: in rusia e frig, iar eu sunt sensibila. mereu ma dor oasele cand sunt rece intr-o anumita parte a corpului
Evalbastru: ai un schelet dur, purtat pe dinafara, ca o pelerina de ploaie prost izolata. si in rusia vanturile bat mai abitir ca la poli. mai ales atunci cand dialogurile se poarta intre orbi [de dragoste] si surzi [ca niste copii prea concentrati]
Apres moi le deluge: cred ca scheletul e reala mea fundatie sentimentala si de aceea ma doare din cand in cand cate un os, o incheietura... intram in climatul de tundra?
Evalbastru: da, si ne pasc renii amintirile si dorintele de pe piept. fundatiile sunt mici si oamenii neutri. nici reci, nici calzi. alb-negru reeditat. oare de ce ne strivim oasele de schelele lor de metal?
Apres moi le deluge: pentru ca eu imi mestec lantul de argint 925 cu incisivii care i-ar musca din pielea care ii acopera gatul si claviculele, precum un lup scheletic si infometat. pentru ca ne place sa ne rupem in doua creanga de sub picioarele inghetate.
Evalbastru: si sa strivim frunze. mai bine decat sa ne lungim visele de-a lungul unui fir incandescent pornit direct din inima si sa ne pierdem mintile in cicluri moscovite si nume de-mparati cenusa.
Apres moi le deluge: sau sa calculam cat fac gandurile mele plus jocurile lui, dorintele tale si clipele lui infinite de nerabdare pana la actul decisiv de penetrare. alta, nu tu.
Evalbastru: pentru ca nu ne plac matematicile fixe sau superioare bunului simt evident. si pentru ca la tine asteptarea e rugina toamnei. iar mie imi ticaie nervos o pleoapa... ca un ceas defect ce nu mai simte.
Apres moi le deluge: the idea of waiting for smth makes it more exciting, zise domnul andy warhol. dar pe mine ma paste deja un cancer osos, pentru ca ma-nnebuneste clavicula, iar el ma sinucide. ceasul tau defect va fi livrat ceasornicarului candva in noiembre, pe 7,8 sau 9. ceasornicarii lucreaza si la sfarsit de saptamana, nu se odihnesc, pentru ca pun in pericol scurgerea timpului.
Evalbastru: cam la fel ca groparii. exista leacuri de somn prelungit pentru cancere osoase din cauza frigului din EL. pe 7 timpul o sa treaca peste ore. si peste capetele noastre innegrite de fum.

luni, 20 octombrie 2008

recapitulare

E o certitudine că am trecut peste prima parte din viaţa mea. Am terminat.
Iar acum să începem, dar altfel.
1. Octombrie. Cine e? De unde e? De unde vine? Ce-şi doreşte? Are?
Eu nu trăiesc ci doar exist în momentul acela de octombrie. Mai ştii că atunci a nins prea devreme? Eu îmi amintesc că-mi îngheţau mâinile pe bulgari de zăpadă grea.
2. Dimineaţa. Mereu când dormeam în mers agale. Concluzia s-a autoproclamat:
simpatic, dar nu pentru tine.
3. Mai. Mai mult, mai piperat, mai pisălog, mai încrezut, mai multe întrebări, mai multe de ce –uri , mai nesimţit, mai negru, mai curios, mai etc.
4. Iunie. Enervant. Somn cu ochii deschişi. Activităţi ieşite din comun.
Oare atunci ţi-am purtat ochelarii? Ah! Dioptrii bolnave de dragoste ce veţi fi voi. Nenorocitelor!
5. Iulie. Descătuşarea. Nu-mi găsesc stiloul şi hârtia, deci mă scuzi dacă nu-ţ voi
spune nimic din această etapă. Nu-mi pot transcrie sufletul şi creierul precum o altă doamnă Dalloway. Bucle creţe şi copii deştepţi care trişează. De ce eu şi nu el? El era o alegere mai sănătoasă. Bulevard? Iar verde. Apoi albastru. Şi moale şi cald şi care... pasă? Film. ZĂ-PĂ-CEA-LĂ.
6. August. Tachinare şi dor. Sunt tâmpită.
7. Septembrie. Eu nu mă mai joc. Tu da. 9 pence⁄minut. 12 minute. Oare? Nervi!
8. Octombrie. Linişte. Până la proba contrarie. Bine, tu? Nu, mă fac că nu văd. Deci ce-ai? Sau ceai? Punct anemic. În ficţiune se lasă cu chestiuni serioase. Perfect. Mirobolant. Iar? Nu eu, oboseala, nu eu.
Da, sufăr de o boală la suflet care nu ştiu cum se numeşte şi aş putea să citez şi din cei mai mari clasici, că tot nu te-aş lămuri care e situaţia mea. Fluturii migrază, popoarele migrează, cu toţii se duc în capul meu. Vara viitoare mergem şi noi la Moscova? Ori îmi revin ori fac risipă de cuvinte.
Eh, sunt covârşită şi scriu. Măcar atât.
Şi nu mă irosesc pentru indivizi de serie (nomore). Acum e din ediţia limitată. Mai puţin cerebral.

miercuri, 24 septembrie 2008

Ce am?

Se mai pune problema atunci când eu mă intersectez cu cortegii funerare şi unicul gând care îmi penetrează mintea bolnavă e să fi fost eu în locul nefericitului care doarme cu un zâmbet morbid de seninătate? Iartă-mă, dar trăiesc ca-şi-cum aş fi moartă, pentru că mi-am trăit ultima secundă în colţul unui local boem. Eram o fiinţă liniştită, care se învârtea în cercurile propriilor idei copilăreşti şi care spera la acel ceva ideal. Nu te iert pentru că mi-ai răpit credulitatea, că mi-ai înfipt cioburi de adevăr în ochi, că mi-ai luat ultima suflare de viaţă vie. Mi-ai lăsat doar o viaţă moartă conturată de îndoieli, repulsii şi spaime. Oare? Dar dacă? Poate?
Abdic.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

Feedback

Nici măcar la 2 nu dormeam. Aveam un gol în stomac, mă gândeam la ce voi face în iarna care urma să vină, chit că vara nici măcar nu trecuse. Aţipeam, mă trezeam , îmi aduceam aminte că am visat şi apoi starea de veghe şi speranţele deşarte. Speram că am să îmi plimb gândurile împreună cu el pe bulevarde şi străzi lăturalnice. În fine, să visez cu ochii deschişi fără să-mi dau seama că plec şi nu am reuşit să fac nimic? Unde? Peste ocean, acolo visasem că voi pleca în ziua următoare. O noapte de calvar care a avut consecinţe destule pentru o întreagă săptamână.
Nu-mi găsesc răspunsuri la întrebări şi mă uit la tavanul întunecat ca şi cum aş analiza o operă de artă, un Rubens dintr-o sală de banchete impozantă şi foarte sofisticată, iar dincolo de banalitatea unui tavan văruit într-o nonculoare străbătută de umbre, văd idei. Înainte îmi vedeam propriul cer pe care l-am creat într-o zi de Crăciun şi ale cărui stele le număram atunci când mă plictiseam. Mereu erau 21. Iar acum ninge din tavanul meu, ca şi cum ar fi un cer veritabil de culoare violetă, colorat de luminile oraşului deprimat.
Trebuie să fie iarnă, să-mi pot purta mănuşile de piele, basca neagră de pictor rebel, paltonul şi şalurile grele. E un obiect vestimentar care mă fascinează şi mă plasează între agonie şi extaz. Paltonul, evident. Dar nu mă întreba de ce pentru că ar trebui să îmi mărturisesc câteva secrete.
Totul pare perfect în visul meu. Şi chiar dacă pare perfect, nu e, pentru că niciodată nu poate fi. Este o scamă pe mâneca unei bluze, un strop de noroi pe pantalonii negri şi o zgârietură pe papucii noi nouţi, defecte pe care chiar dacă le voi observa şi le voi trece cu vederea, îmi vor apărea la orice pas în faţa ochilor. Sunt perfecţionistă? Vestimentaţia trebuie să fie impecabilă chiar şi într-un vis? Doar dacă realitatea nu se va oglindi cu visul. Am învăţat cum se fac oglinzile de argint, deci într-o noapte îmi voi face o oglindă mare.
Dar oare vreau? Dar oare vrei? După nivelul 12, normal.