Ascunderea după deget

Îmi asum orice cuvânt pe care îl exprim în mod public şi sunt pregatită în orice moment să înfrunt o revoluţie contra propriei mele persoane. Dacă vrei pace, trebuie să începi războiul şi evident să îl şi termini într-un anume fel. Uneori este nevoie să deţii doar o opinie care să nu corespundă normei unei majorităţi şi deflagraţia socială se produce, te acaparează, te înghite, te condamnă şi îţi impune să gândeşti, să acţionezi şi să te porţi conform lor. Ascunderea unui adevăr şi apărarea unor marionete ce ne înconjoară este imperios necesară în unele cazuri, dar bineînţeles, nu producem gratuităţi, iar în schimbul falsei noastre solidarităţi ne este satisfăcut un scop comun. Îmi cer scuze, le este, căci eu mă sustrag acelor grupuri care promovează scăderea unor potenţiale valori în defavoarea pierderii irecuperabilului... Timp. Întradevăr. Şi pentru a încununa aspiraţiile celor ce apreciază destinderea continuă a minţii, ridicăm în slăvi pricinuitorul de pierderi de cunoştiţe, timp propriu si comun, vieţi şi alte fleacuri mai neînsemnate decât cele enumerate mai sus. Cu toţii îşi exprimă părerea perfect obiectivă (sau nu) şi-şi proclamă mulţumirea şi chiar satisfacţia că două ore din o sută şaptezeci şi opt au parte de o relaxare sublimă, care mie îmi provoacă angoasă şi oboseală. Mărturisesc că îmi pare rău că pun realismul înaintea unui spirit libertin, dar diferenţa dintre azi şi ziua ce se va afla peste câţiva ani nici nu are corespondent în măsurarea timpului. Pentru că eu trec, voi treceţi, dar trebuie să lăsăm şi o umbră. Sau poate că pentru ei achiziţionarea plăcerii e singura umbră?