Nu te mai SUPÓRT/ SUPORT

Înăuntru: trebuie să recunoşti prin cuvinte consemnate tot ceea ce gândeşti, cu toate că greşeşti foarte mult din unele privinţe. Există o şansă ca totul să se schimbe, în bine sau în rău. Riscul ţi-l asumi doar dacă îl poţi duce mai departe.
Înafară: cu cât mai puţine cuvinte, cu atât mai multă bunăstare pentru alţii şi cu atât mai multă suferinţă pentru tine. Principiul protejării adevărurilor care rănesc. Şi e şi simplu, pe deasupra.

O scenă. O cortină. Un spectacol impecabil, uluitor. Da, vorbesc de teatru. Dar şi de viaţă. Poate şi de a ta, poate şi de a mea, poate de a noastră tuturor.
Te aşezi comod într-un scaun, te gândeşti la ce ai putea face pentru ziua de mâine astăzi, îţi reapar în faţă problemele cu care te confrunţi, dar se sting o dată cu luminile care vestesc începerea spectacolului de teatru. E acea piesă pe care aştepţi să o vezi de foarte mult timp şi stai cu sufletul la gură. Întâi cortina se deplasează spre dreapta, spre stânga, dezvăluindu-ţi decorul. Este exact cum ţi-ai imaginat când citeai teatru în seara în care ai găsit cartea aruncată pe biroul tău. Iar coincidenţele nu se opresc aici, pentru că înfăţişarea personajelor te uimeşte cu fiecare chip, fiecare gest, iar detaliile parcă se conturează la comanda privirii tale. Poate că tu eşti autorul sau este vorba despre viaţa ta? Îndoielnic... Iar cartea pe care ai găsit-o pe birou e jurnalul tău de care ai uitat?
Spectacolul este ca întotdeauna perfect, replicile personajelor fără cusur, expresivitatea te uimeşte, dar asta e pe scena pe care o vede toată lumea. Aşa este şi viaţa ta, aproape perfectă, pentru că şi tu joci pe o scenă şi eşti privit de ochiul critic al marii mulţimi şi interpretat în fel şi chip. Oare nu e bine să fii persoana unor laude şi aprecieri? Să fii exemplu pentru cel care stă înaintea ta, înapoia ta, la stânga şi la dreapta? Să te identifici în linii mari cu succesul. Să fii marele actor. Dar, revenind la teatru, oare ce se petrece în spatele cortinei atunci când nimeni nu bănuieşte nimic şi nu are nici măcar curiozitatea culiselor. Oare mai e spectacolul atât de reuşit? Şi zâmbetele desenate perfect? Gesturile făcute cu lipsă de stângăcie şi desfăşurarea evenimentelor ce compun piesa ca un fir întins de aţă? Oare? Dar viaţa ta e reuşită sau mai ai şi nemulţumiri, probleme pe care cei din jur nici măcar nu-şi imaginează că le-ai putea avea şi dorinţe ascunse pe care ai vrea să ţi le împlineşti?
Piesa de teatru are un scenariu pe care actorii îl urmează astfel încât totul iese perfect, după nenumărate repetiţii, în cele din urmă. Nu ştiu dacă este scris undeva cursul vieţilor noastre, dar şi noi avem scenarii pe care ni le creăm singuri. Dar viaţa nu ţi-o poţi încerca şi repeta la nesfârşit, pentru că evenimentele sunt unice. Ne promitem de cele mai multe ori să renunţăm la imaginaţia care ne prevede viitorul, însă uneori nu poţi să-ţi trăieşti clipa, cum nici actorii nu pot. Cine şi-a transformat viaţa în teatru nu se poate lipsi de geamantanul plin de scenarii, pentru că nu poate face nimic dacă nu-şi are replica pregătită dinainte. Şi mereu parcă reprezentaţia e aceeaşi, nimic nu e frapant şi plictisul e ceea ce mai impresionează, negativ, desigur. Şi ce facem? Devenim scriitori, luăm viaţa de la zero, schimbăm piesa, dar un detaliu ne readuce în punctul din care am plecat: jucăm pe aceeaşi scenă, în aceeaşi lume, în faţa aceloraşi spectatori. Aşteptăm marea schimbare sau eventual sfârşitul carierei de actor, care culmea, se identifică cu însăşi moartea. Şi oare o jucăm într-un fel glorios sau mizer?
Continuăm să jucăm pentru a da răspunsuri întrebărilor care ne chinuie minţile.

E

E aşa cum e, sau mai mult decât e.
Va fi chiar mai mult.
Aceleaşi vorbe de duh? Sau chiar poate...
Nimic- însă mai mult decît e.

Ar fi fost mult mai greu
Sau se poate
Să fi fost mai uşor decat azinoapte.
(Azinoapte fiind o eră de mult uitată)
Nu e cum vrem, este cum e
Căci vieţile noastre, fiecare în parte
E-o simplă păpuşă de aţe spânzurată,
Iar scena lumea în care trăim.

Va fi- decide timpul trecând
Dar nu totul o data,
Pentru că suntem îngeri sau sfinţi,
Demoni, satani sau o simpla paiaţă.
Şi de asta e.