Că v-am iubit

Îmi claustrez iubirile în obiecte şi cutii, pentru a nu le pierde vreodată. Dacă îmi ţin captive sentimentele ce mi s-au detaşat de organul acelor simţiri, cred că mi le voi putea reactualiza oricând, dar la o intensităte redusă. Cel puţin le voi retrăi şi-mi voi râde în sine de naivitatea unor zile notate în calendarele vechi cu câte-un x. Oare x vor fi fost zilele în care iubeam, iar zilele mânjite cu albeaţa foii de hârtie cele în care cădeam în prăpastia care-mi sunt? Monumentul iubirilor pe care l-am creat, dar nu l-am simţit a fost artificial, căci detaliile ar trebui să-mi fie călăuze ale amintirilor. Poate că mi s-a părut mereu că simt şi poate că nu a fost ceea ce credeam că putea să fi fost.
Dintotdeauna am avut grija de a încheia un act de iubire prin purtarea esenţei a ceea ce-am simţit eu pentru un individ, căruia eu i-aş fi dedicat o parte a fiinţei mele. Eu mi-am materializat sentimentele şi am capitulat pe câmpul de luptă al dragostei. Iar astăzi nu pentru prima oară.