Ofuri

De-acum se va aşterne brumă peste cuvintele mele şi-mi va fi frig în gânduri şi-n sentimente. Pentru că ele sunt singure, iar eu voi rămâne tot singură şi iubirea aceea din ură n-o să se mai nască, chiar de ieri exaltam la vederea unei figuri androgine, a dragostei latente pe care încă o mai am şi poate oricând să vrea să iasă de unde se ascunde. Nu îi voi da frâu liber şi nu voi mai încerca, nu voi mai promite şi nu-mi voi mai construi castele de sentimente care să se prăbuşească la prima adiere a unei nesiguranţe. Nu mă mai doare nimic şi nu-mi simt nici măcar cicatricile. Dar tânjesc... Nu după un trecut neuitat, ci după viitor. Căci eu port în mine iubiri, pe care am să le îngrop ca să-mi pot asuma altele. Şi pentru că nu vrei să-mi arăţi ceea ce m-ar putea salva, să mă ridici din abis în nori, să fim la zenit. Împreună.

„Văd în tine mai mult, în mine mai puţin decât am văzut vreodată
Simt în tine mai mult, în mine mai puţin decât am simţit vreodată” (EvO)