Ieri. Alaltăieri. Azi

Ieri
Nu era îndeajuns că îmi pierdeam timp preţios din existenţa mea scurtă, că a mai intervenit ceva care mi-a cauzat banalitatea unor după amiezi cu aşteptări, ce se soldează în van. Scopul existenţei mele e conturat şi de aşteptări, dar din cele care îţi învăluie făptura în armonie şi nu în plictiseli şi dizgraţii. Dar fiece lucru îşi are dezamăgiri multe şi un dram de pozitivism. În timpul aşteptării mi-am clădit cuvânt peste cuvânt, ajungând să formulez discursul perfect - o lecţie de retorică ce nu se diferenţia cu mult de cele din antichitatea îndepărtată, dar pe care însă o voi păstra în mine pentru totdeauna. Pentru că după ce mi-au dat prilejul de a le spune şi de a le explica, mi l-au luat şi nici nu mi-am dat seama cum s-au petrecut toate aceste evenimente, nefaste în final, într-o unitate de timp infimă: douăzeci şi patru de ore. Înalt ţel, remarcabilă realizare, admirabile persoane. Şi-am aruncat atâtea cuvinte, fără să fi exprimat cantitatea de pozitivism care există. Mi-am deschis ochii în aşteptare şi am văzut şiruri de literatură, de cuvinte, de idei, de scene, o bibliotecă întreagă în toată splendoarea ei şi versuri citite pe ascuns. Din cauza dumnealor, am dezvoltat o nouă pasiune... Aerul. Şi ca să fie şi mai bine, retrăirea senzaţiilor de mult uitate m-au acaparat. M-am simţit din nou într-un anume loc, în atmosfera pe care nu aş fi crezut-o niciodata binefăcătoare şi dătătoare de curaj.
O pată de bucurie, pe o pânză de nefericire.

Alaltăieri
De ce vorbim despre promisiuni dacă nici măcar pe cele pe care ni le facem propriilor noastre persoane nu le îndeplinim? Nu ne aducem o mică porţie de satisfacţie perseverând înspre a realiza scopul pe care ni-l propunem. Negăm, nu vrem, minţim şi totul pentru a ne sustrage de la renunţări. Ne desfătăm mereu, mereu, iar şi iar, trăim clipa şi ne bazăm pe principii care teoretic aduc fericirea, însă practic ne afundă în hăurile banalităţii. Ne minţim pe noi înşine, dar ne prefacem că nimic nu se întâmplă. Poate că aşa a fost dintotdeauna, iar minciunile sunt parte din rutină. Poate ne spunem adevărul nouă, cândva.


Azi
Şi ieri mi-am amintit de încercările materiale de a eleva, de a ajunge puţin mai sus şi de a atinge doritul, bineînţeles spiritual, dar realizat în formă materială. Despre ce vorbesc? Nici eu nu-mi mai amintesc prea bine, dar ştiu că unele dorinţe-ale mele mi le-am împlinit. Probabil un vârf al vieţii mele pe care nu am vrut să îl recunosc, pentru că... Şi doar atât.
Mă ridic în vârful degetelor picioarelor. Nu mă întreba nimic.