Ei

Tu nu ştii despre cântecul care mi-e cântec de leagăn, sau de început sau de sfârşit. Fie cum e, îl reluăm, îl retrăim şi-l considerăm martor sau mărturie.
El nu ştie că-i caut aromele dulci în întuneric, prin lumini albe care mă orbesc. Aroma mea preferată, cu compoziţie chimică unică şi secretă, pe care nu o trădez. Fum, piele şi sfială. Simplu precum o linie sau un punct. Parfumul de femeie deja există, dar ce de bărbat? Iar despre alte arome dulci, îmi amintesc doar că-s dulci şi nimic mai mult. Gustul de ciocolată de exemplu. Ştiu că tu eşti dulce, dar nu-mi asum convingeri. Poate mai gustăm o dată din plăceri verzi şi reci ca aerul tomnatec.
Sunt îmbâcsită de-atâta voluptate şi dulceaţă. Sunt şi-atât de crudă, precum un măr din cauza căruia ţi se strepezesc şi sentimentele şi fiinţa. Iar parfumurile şi gusturile ţi se contractă ca şi un atriu. Individualitatea nu-mi miroase la fel de bine şi ca să te pot purta pe mine, am să-ţi cer o grefă în schimbul unei promisiuni. Dar,of! N-ai să vrei. Pentru ca el nu ştie, el nu ştie şi nici el nu ştie.