Vrei să fii regula care întăreşte excepţiile vieţii mele?

Acum ascultă-mă, iar privirea ta să se contopească ochilor mei. Să nu ţi se scurgă pe obraji, iar de pe obraji spre nuri pentru că nu am de gând să mă reîndrăgostesc de tine, decât dacă îşi văd pupilele negre protejate de vibraţiile pământii. Te rog nu te mai ascunde după frunzele alea uscate care oricum s-au scuturat şi lasă copilul din tine să zboare, că e un înger ce strânge de gât diavolul, nu din tine, ci de tine. Mă mai asculţi şi acum... Nu mai alerga după fericiri blonde şi adăposteşte-te în absurdul curcubeu după care ai să găseşti ţara lui Oz. Poate e de fapt o închisoare în care eu port pantofi roşii de lac, am un comportament de felină şi suflet de tinichea. Emoţiile îmi sunt o aureolă şi se strivesc de pereţii cutiei în care trăiesc. Nu am veşti despre sentimente, pentru că lesa în care le ţineam mi-a fost tăiată, iar despre tine nu mai ştiu nimic. Mi-au rămas doar vrafurile de scrisori căzute în alcoolul dragostei şi prostia asta de incertitudine pe care vreau să o ucid. Mi se face rău când te văd, dar mi-e bine când ştiu că mă asculţi cu atenţie. Din cauza ta am devenit un criminal in serie, apar pe fiecare post de televiziune şi mă caută fiecare muritor de rând pentru că valorez mult prea mult. Tu cât ai da oare să mă vezi moartă? Ţi-ai juca la loto toţi banii pentru ţigări şi ai cânta în centru pentru câţiva lei aruncaţi de trecătorii care te cunosc. Dar în zadar îţi chinui coardele şi neliniştile, pentru că m-ai ucis, iar eu trăiesc printr-un cadavru viu. Mă mai auzi?