Mori

Îmi este rău şi nu pot să mişc nici măcar un deget ca să-mi ajut nemurirea să-mi treacă, pentru că greşesc atunci când exist şi mă scald în toată mizeria-mi ce se cheamă viaţă. Nu mă seceră gândul unei păreri de rău, căci am încetat să gândesc de vreo trei zile şi nu mai pot să îmi simt nici măcar membrele care îmi atârnă de trup, precum păpuşile atârnă în teatru de aţe. Resortul sentimentelor s-a corodat, s-a rupt, iar tot ce a rămas e o sârmă care mă împunge şi îmi pătrunde în piele. Mi se ruginesc toate simţurile.
Poţi să mă împingi în prăpastia pe a cărei margine stau? Nu mai poţi, pentru că ţi-ai jucat deja rolul de călău al simţirilor mele, pe care le-ai ucis şi le-ai călcat în picioare. O dată, încă o dată, pentru o ultimă dată. Ca să pot să mor de-atâta viaţă...