pe cai!

Văd doar cai verzi pe pereţi pe care îi călăresc şi îmi dau atâta importanţă după spectacolele ecvestre, încât demonstrez că înainte de război un viteaz se-arată. Trebuie să îmi aleg un armăsar pur sânge... Să fie un Arab? Mă tem că e prea sprinten pentru ritmul meu şi m-aş înrola într-un război de secesiune. Poate un Ghidran? Dar mă opun precum un catâr să călăresc un măgar pentru că nu mi-aş mai vedea gloria izvorâtă din laşitatea şi incompetenţa unui animal. Şi-apoi îmi trebuie şi o şa, de care să mă ţin strâns şi care să mă ţină, ca să nu cad în dramele în care călăreţul moare din cauză că fluieră sau se sustrage atenţiei şi datoriei. Oare nu ar trebui să existe crăvaşa şi pentru călăreţ? Şi el greşeşte şi trebuie grăbit pentru a ţine trapul şi galopul în călătoria pe care a început-o pentru războiul ce urmează. Capul sus, ţinuta dreaptă, încrederea şi disciplina vor fi scările pe care călăreţul le va urca înainte de a-şi pune piciorul în scărişa şelei, care e atât de sus... Oare voi ajunge la ea sau voi încăleca în cel mai penibil mod, asistată de încă două persoane pentru a reuşi? Lecţiile mele de echitaţie trebuiau să fi început deja, deci mă duc să pictez o herghelie de cai verzi pe pereţi.