Când vei citi asta eu nu voi mai fi

„Plutea o floare de tei înlăuntrul unei gândiri abstracte.” Nichita Stănescu

Am observat că oamenii ordinari nu au portofele şi ca sărăcia se strecoară printre banii lor. Oamenii opulenţi au. Şi bani şi portofele pline de nesărăcie. Mi-e milă când nu văd portmonee, mi-e silă să nu le văd. Pentru că suntem egali cu toţii.

*

În locul acesta, aici îmi este redacţia., aici îmi scobesc în creieri- în sala de operaţii a literelor. În mobil şi în pat e biroul meu, degetele mi-s dactilografe şi, şi voinţa pe care nu o am mă aruncă între cuvinte. Mă prostesc să cred că e bine, apoi să plâng de mila prostiei de a mă încrede. Cine, ce crede? Lanul de cuvinte îmi devine mirişte, secerată de subiect, subiectiv, subiectivism.

*

Fă-mă praf.

*

Mă simt vinovată, dar... Nu am încălcat nicio regulă care să fie scrisă sau nescrisă. Şi tocmai faptul că nu am făcut ceea ce trebuia să fac îmi pricinuieşte sentimentul acesta. Fă ceva remarcabil? Dar oare istoria omenirii m-ar consemna dacă aş face un lucru remarcabil sau aş ajunge doar un nume scris cu cerneală neagră pe foaia de proastă calitate a catalogului cu nebuni? Deja simt paşii reci plimbându-se pe culoarele invadate de lumina verde bolnăvicioasă, aerul sinistru care ucide omenescul din porii pielii de nebun şi claustrarea... Zilele încep mereu cu sintagma ameninţătoare „nu cred că am să reuşesc să fac...” pentru că ambiţiile nu au aceeaşi relaţie cu omul precum o are caietul cu arcul său. Dar nebunia da.

„Ei sunt cuminţi…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că cel cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine…
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun… că nu-s ca Ei…
Lor nu le place-amanta Mea…
Mie nu-mi place-amanta Lor…
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia…
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea…

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!…”
Ion Minulescu, „Cântecul nebunului”