Colourblind

1, doi, 3, patru, 5, şase, 7, opt, 9, zece, 11, doisprezece, 13 metri. Aproximativ. 30 de secunde, jumătate de minut, o secvenţă dintr-o oră, cea mai lungă parte dintr-o zi. Jocuri de culori: roşu şi verde, ce stabilesc priorităţi, dau voie şi interzic. De când îmi place culoarea verde nu am mai trecut niciodată strada pe roşu. Deci nu am mai încălcat legea. Verdele îmi înlătură orice vină şi mă împiedică să mai greşesc. Roşul nu trebuia să se înverzească pentru ca să pot sta pironită în acel loc pentru mai mult timp. Să-mi stăpânesc realizarea unui zâmbet ca să nu mă demasc şi să mă joc de-a v-aţi ascunselea cu privirea. În 30 de secunde m-am ascuns în ochii tăi de două ori, iar când privirile ni s-au contopit pentru o ultimă oară (sau prima dată, abia) am rămas unul pentru altul dragostea la prima vedere şi ultima vedere de 30 de secunde. Am jucat zaruri cu universul, mi-am dorit libertatea şi am evadat pentru jumătate de minut. Datorită unui făt frumos urban, care nu era călare pe un cal înaripat şi nu purta nici coroana încrustată cu pietre preţioase. Stătea cu o mână în buzunar. Simetria: în momentul în care eu mi-am pus şi cealaltă mână în buzunar el mi-a copiat gestul. Mă priveam în oglinda care se privea în oglindă, găsind în mine multiplicări ale mele şi ale necunoscutului. Am început să mă balansez, să fiu nerăbdătoare, să alerg fotonii cu privirea prin întreaga intersecţie, să mă gândesc (!), să-mi amintesc de-un film, să-mi imaginez cum el o sărută pe ea pe trecerea de pietoni fără să o cunoască sau să ii zică ceva măcar, să mă îndrăgostesc în mai puţin de 30 de secunde de un... Străin?! Timpul se oprea dacă ne pierdeam vederea în culori şi vedeam semaforul în alb şi negru. Ce semnal mai putea hotărî primul pas spre traversarea spaţiului ce ne despărţea ca să putem fi doi pentru a zecea parte dintr-o secundă, ca apoi destinele noastre să meargă pe străzi diferite?
Orbeşte-mă de culoare sau opreşte toate semafoarele pe roşu ca să-mi regăsesc evadarea.