as time goes by

ziua de ieri îi începuse cu gene de lumină care se împingeau ca la metroul moscovit prin draperia grea de dreptunghiuri cu șapte laturi și cârlionți. cel puțin asta vedeam printre genele mele, la o oră prea târzie, pardon... prea matinală pentru puținele minute de somn. oare despre ce era vorba? despre zbor, despre zbucium, despre tine, despre mâini care se țin de degete, despre. Ea.

câteva ore mai târziu analiza alte dreptunghiuri, iar pe fiecare dreptunghi își scria câte un defect. unele dreptunghiuri le păstrează, în eventualitatea că schimbarea ar face-o puțin mai, nu urâtă, inestetică. asta ca să ocolim alți termeni. ședea turcește, cu bărbia în palma stângă. cafeaua era uitată, nebăută și rece. exact cum e și. Ea.

90 de grame pe metru pătrat. tu știi cât de bine se scrie? chiar și cu instrumentele alea prețioase cu steluțe albe la vedere. asta doar pentru că îi plac cerurile, celuloza, cerneala.

povestiri alchimice. ceva dungi orizontale roz, albe si bleo, o țesătură verticală din bumbac, piele albă perforată artistic, satin gri și capsele care îi închid haina cu care se protejează de intemperii. o așteptau cu un mojar imens de pastă de vise, moale, care fremăta și la cea mai mică mișcare a pistilului. imaginează-ți langoarea mea și apoi gândește-te la altele. 45 de cutii. și nu de mandarine. acolo cu toții o iubesc, își exprimă scuzele că încă nu și-au atins mâinile pentru a se cunoaște mai bine. nume, priviri, încântări. apoi o viitoare Venus, fără brațe, stând artistic pe scări între folium, fructus sine semine, fructus, herba și alte părți care au substanțe ce vindecă. o chimie care vindecă. dar unde e cealaltă care rănește?