Şi-mi pare rău

Setul de principii pe care din când în când le încălcăm, fie că intenţionat sau din pură întamplare, e un stâlp care ne menţine la un anume stadiu? Ne conferă o anume siguranţă a clipei următoare? Sau e una din multele convenţii care trebuie respectate ca atare?
Deseori fac lucruri care aparent par simple, însă la o vedere mai detaliată disting că am reuşit să trec peste chestiuni, mai bine zis reguli, impuse pentru a-mi păstra bunăstarea conştiinţei. Când descopăr efectul faptei împlinite încep să meditez asupra ceea ce voi face. Uneori mă zbat în propria-mi inerţie, alteori trec cu vederea peste eroarea comisă, însă mereu râmâne un fir ce-mi aminteşte de a fi etic şi de a încălca această calitate. E o aberaţie să te uiţi spre mărunţişurile pe care oricum le vei uita şi nu îţi vor mai apărea niciodată în viaţă, dar detaliile construiesc frământări din cele mai elaborate.
Căci acestea sunt doar sesizări ale unei conştiinte veşnic vii, căreia îi scapă uneori întâmplări din sfera fatalităţii. Fatalitatea unor gânduri prea profunde pentru o vârstă prea fragedă.




Garden__minus_twelve_by_ZephaniaOZ