Cum m-am hotărât să mor?

Am obosit să mai trăiesc... O moarte trebuie pricinuită, ca o naştere să fie posibilă, cât mai repede şi cât mai fastuoasă. Beţia aceea ce mă face să alerg şi să-mi simt fiecare celulă vibrând de ardoarea unei iubiri inefabile ce o port în cuget, în trup, în totul meu unitar, vrea să mă renască şi să-mi croşeteze perechi de aripi fluide. Fiecare zi omoară, lasă pete de neşters pe retină, pe amintiri, pe dorinţe, pe chip... Iar pe-al tău chip mânjeşti zâmbete ce nu le înţeleg, ce nu mi le explic, dar care nu îmi dau pace, mă răscolesc în adâncuri şi-ntorc ale mele zâmbete cu susul în jos. Dar de n-ar fi iertarea, blamarea gestului ce-ţi defineşte inocenţa ar şterge simţiri ce le păstrez undeva îngropate, doar pentru mine, doar să mă bucur în gând.
Vreau să termin doar ca să pot să reîncep. Să mor, să mă renasc.

„căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” L. Blaga

„Acum sunt un om mort.[...] A trecut multă vreme de când mi-am dat ultima suflare, inima mi s-a oprit demult, însă nimeni, în afară de ticălosul meu ucigaş, nu are habar de câte mi s-au întâmplat.” Mă numesc Roşu, O.Pamuk