Mă răzgândesc

Plictiseli ce-mi apasă simţurile se ivesc prin colţuri de idei... Azi, mâine, poimâine, răspoimâine se întâmplă de prea multe ori, de prea mult timp, deja e-un obicei. Tu eşti... De fapt vei fi fost prostul meu obicei. De ce să îmi irosesc vieţile ca un fumător ţigările? Zenitul mi-e de trei sute şaizeci de grade, nu de-un singur grad, atât cât reprezinţi tu în scala valorilor mele. Ai fost mai mult, ai urcat treptele spre un rai greu de atins, te-ai împiedicat voluntar şi nu te-ai mai întors spre ascensiuni. Priveşti, însă nu vezi nimic, negi existenţa unor fapte certe şi-ţi creezi o lume ideală, precum un copil debil îşi construieşte prietenul imaginar. Şi tu la rândul tău îţi cheltui zile-ntregi pe-un nimic uzual accesat de mulţi prea mulţi: pierdere, dar nu faci nici măcar un pas spre a-ţi schimba neajunsul în pozitiv. Pentru mine eşti doar un contur, nişte gânduri însumate pe coli şi... Atât. Căci cele ce-au fost nu mai sunt.

‘Such a perfect creation
Not too much to think
When you're gone
When you're gone’ Eloize, Prin interludii