Trebuie să ne pedepsim

Pentru că am greşit continuu şi am încălcat reguli sfinte ce susţin stâlpii unei bune stări, acum trebuie să pedepsesc şi să nu am nici urmă de milă pentru vinovatul care a pricinuit dezechilibrul. Neatenţia te prinde în mrejele unor greşeli, iar regretul unei vine aduce nefericire. Dar nu avea dreptate Pascal când spunea că toată nefericirea oamenilor se trage dintr-un singur lucru şi din acela că nu ştiu să rămână liniştiţi într-o cameră? Din contră, avea chiar foarte multă, iar noi, cu toţii, împinşi de curiozitate şi amăgiţi de ispită, fugim din camera vieţii noastre, din fericirea pe care o avem deja pentru a găsi-o pe cea de care ne vorbeşte perfecţiunea. Te doare când apeşi o clanţă, iar ceea ce e după uşă îţi urâţeşte frumuseţea pe care o porţi cu tine. În lupta pe care o duci cu dorinţa de a şti, îţi deschizi mereu uşi, te perverteşti şi-ţi asumi nefericiri pe care apoi doar le poţi duce ca pe nişte greutăţi. O existenţă nefericită e sisifică şi cel care greşeşte trebuie învăţat să nu-şi repete la nesfârşit gesturi necugetate şi pedepsit atunci când greşeşte.
Ne-ascundem fiecare în camera noastră, pentru că aşa ne-a învăţat Pascal să râmanem fericiţi şi pentru a ne păstra ceea ce avem evităm deschiderea uşilor nefericirii. Iar de va bate cineva la uşă, nu vom deschide, căci nu ştim de e uşa noastră sau o alta.