Inima îmi bate în reluare, alveolele pulmonare mi se inundă numai de emoţie şi mă sufoc, nu-mi mai simt nici măcar degetele... Poate că mor, atunci când aud, atunci când văd, atunci când îmi amintesc, atunci când... Simt. Emoţiile îmi elaborează stări fiziologice doar la nivelul trunchiului. Dumnezeule! Niciodata nu am simţit cu creierul iubirea, sau alte ambiguităţi ca ea. Nimic altceva decât durerile tulburi de cap nu mi-au produs un real orgasm intelectual... Da, pentru că în actul de migrenă te afli undeva între agonie şi extaz, exact ca în mijlocul actului sexual. Iubirea e ca o durere de cap sau chiar o durere de cap, iar nimic nu schimbă situaţia în care ea se complace. Sau... Ieşirile,escapadele din ea însăşi sunt diferenţele dintre ea cea banală şi ea cea magnifică. Şi totuşi, încă o prefer aşa cum e – de nedefinit, acolo unde e- veşnic de trăit. Mă doare capul îngrozitor din cauza unui el. O, Dumnezeule! Ma duc să mor.
*
Nu m-ai crede dacă ţi-aş spune că te port în mine, iar momentele în care încep să te simt în existenţa mea, o parte a trupului mi se desprinde şi moare. A fost prea mult ceea ce nu a fost de fapt, ca acum să te mai pot adora în alte forme decât cele spirituale. Mi-e silă să îţi mărturisesc cele pe care le simt prin clişee fără ecou, care rămân doar opt litere dispersate în două cuvinte. Oare chiar suntem la fel? E greu să reinventezi totul, să te sustragi din negare şi să arăţi tuturor că de fapt... Că de fapt ce? Că am greşit, greşesc, trăiesc pentru regretele lui. Dar, greşelile mele, şi-ale noastre, că le-am înfăptuit cu el şi nu cu eterul, sunt memorabile. Nişte fapte dezirabile pe care alţii le visează şi le trăiesc doar intelectual. Şi-apoi să nu uit de jocuri.
Nu mă mai cred nici măcar eu câteodată şi nu-mi pot înţelege explicaţiile prozaice pe care le pun înaintea... Nu pot spune înainte a ce.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu