Neîmpărtăşire.

Literatura fără suferinţă nu se poate scrie, iar suferinţa care se hrăneşte din cuvinte nu moare niciodată, dar se transformă în monstruoasa noastră viaţă.
Oare poveştile astea îşi mai au vreun rost? Nu au început cu „A fost odată” şi nici măcar nu s-au terminat cu „Şi au trăit...”, pentru că ei nici nu au existat, iar apoi au murit. Rămân doar vestigii ale minţii mele, ale sufletului meu, ale sentimentelor mele vane.
Neîmpărtăşire.