vara

Ne prelingeam tu toţii oboseala şi împlinirea pe parchetul vechi şi înnegrit la îmbinări, fără de strălucire şi luciu de viaţă. Ne odihneam trupurile îmbibate în apă şi ne loveam oasele fragile de lemnele ce zăceau în nefiinţă sub nefericirile noastre. [Şi-ţi imaginezi pictând cu acuarele pe diluviul amintirilor mele că nu puteam ajunge unde suntem acum. Nicăieri. Între mine şi tine şi noi.]
Pe centimetrii pătraţi care ne despărţeau trupurile imperfecte şi deloc invincibile, îmi întindeam timpanele ca să-ţi aud respiraţia sacadată, parcă imitând o suită. Pelicule de aer îmi îmbrăţişau pielea aşteptândă şi mă forţau să mă apropii, sfioasă, de sursa de respiraţie. Mi-era teamă să nu consum aerul pe care îl măsurasem şi împărţisem cu prea multă precizie ca să ne asigurăm că păstrăm… Decenţa. Dar cu toate măsurile preventive de a nu ne îmbolnăvi din cauza unor insuficienţe [respiratorii], am trecut graniţa şi ţi-am invadat atmosfera. Tu, semiconştient, ca totdeauna, eu orbită şi îngheţată. Te-aş culpabiliza, te-aş împovăra cu vina de a împărţi, de a aduna şi de a ne juca de-a o matematică deşartă, cu probleme care acum aşteaptă să fie rezolvate. Dar tu pretinzi că nu ai cunoştinţele necesare pentru găsirea soluţiei şi nu eşti capabil să găseşti măcar o nouă teoremă.
Suntem nepricepuţi, dar nu vom reuşi niciodată pentru că avem în posesie trac şi-un calculator care calculează greşit. Dar ştim să respirăm şi să ne atingem mădularele doar atunci când ne este frig şi frică. Ştim să ne oftăm nemulţumirile doar în somn, să respirăm greu şi să ne ţinem respiraţia ca să ne îndepărtăm cât mai mult unul de altul. Deci cum respirai?
Când ai nevoie de ajutor, consideră-mă persoana ta.